Bani, bani, bani… Cum îi cheltuiesc românii?

Ce intră în buzunare trebuie să şi iasă în cele din urmă, nu-i aşa? Pe ce preferă românii să-şi cheltuiască banii? Cedează în faţa tentaţiei de a fi mereu îmbrăcaţi în ton cu moda sau trebuie cu orice preţ să aibă ¨ultimul răcnet¨ în ceea ce priveşte descoperirile tehnologice? Ei bine, nu prea! În linii mari, îşi aruncă toţi banii pe alcool, ţigări şi tot ce înseamnă distracţie. A da: şi pe bunuri casnice.

Judecând după cum îşi cheltuiesc banii, românii par a fi un popor relaxat, destins, iubitor de distracţie. Şi chiar aşa e! Aruncaţi doar o privire la nenumăratele cluburi, baruri şi cafenele care împânzesc majoritatea oraşelor din România. Ştim cu toţii cât de greu e să găseşti o masă liberă la sfârşit de săptămână, dacă ai comis imprudenţa de a nu-ţi face o rezervare din timpul săptămânii.

Se pare că ne cheltuim majoritatea banilor pe alcool şi tutun. Ca şi irlandezii. De fapt, aceştia sunt chiar în vârful clasamentului! Noi ne-am clasat de-abia pe locul doi. Am putea să spunem că suntem irlandezii Europei de Est. Sau nu?

Şi cine zice că nu ne place sportul? Tocmai ne-am ¨convertit¨ la un nou sport naţional: mersul în mall. Ce presupune acest nou sport? Nimic deosebit. Nu ai nevoie de un echipament special, trebuie doar să stai cu orele în mall. Nici măcar nu trebuie să mergi însoţit de mama/tata/bunica/purcel pentru că vei da cu siguranţă peste cineva cunoscut plimbându-se prin mall. Absolut întâmplător. Sau nu?
Ca să vă convingeţi de adevărul spuselor mele e suficient să priviţi toate centrele comerciale deschise recent pe plaiul mioritic. Nu vi se pare interesant cât de repede au evoluat aceste proiecte din stadiul incipient al găsirii unei bune locaţii până la tăierea panglicilor la inaugurare?

Dacă sunteţi curioşi, aruncaţi o privire la graficul referitor la consumul global ( veţi găsi link-ul pe pagina principală). Aştept părerile voastre pe această temă!

You might also like: