Bazar lingvistic

[English]


Am citit de curând că 30% din cuvintele românești au origine franceză, ceea ce este destul de surprinzător dacă mă gândesc la vastul vocabular românesc ce provine din engleză, turcă, italiană ori germană. Ce spun toate aceste lucruri despre limba noastră? În primul rând, că este cu siguranță o limbă foarte foarte bogată, dacă ținem cont că pe lângă cuvintele de origine străină include și cuvinte românești! În al doilea rând, modul în care adaptăm lexicul străin la felul nostru de a vorbi spune multe despre cultura noastră: suntem creativi și ne adaptăm cu ușurință. Dacă aceasta ți se pare o afirmație arogantă sau etnocentrică, continuă să citești următoarele exemple.

Limba română în era IT

În general aceste cuvinte păstrează scrierea originală – dar! – primesc terminațiile românești atunci când sunt articulate sau la forma plurală. Aceasta înseamnă că englezescul ”links” va deveni ”linkuri”, ”folders” va fi ”foldere”, în timp ce ”the blog” devine ”blogul”. Nu mă mir că Microsoft Words îmi subliniază cu roșu variantele românești ale acestor cuvinte!

Termeni englezești generali

Creativitatea noastră nu se limitează doar la aria IT (care, apropo, a intrat în limba română ca atare), am inclus în vocabularul de zi cu zi și cuvinte precum ”advertising”, ”insight”, ”PR”, ”word-of-mouth”, dar din fericire și acestea păstrează scrierea originală. Totuși, nu același lucru se poate spune despre toate cuvintele; să ne gândim de exemplu la ”jachetă” (jacket), “fotbal” (football),” meci” (match) or ”jeanși” (jeans). Iar dacă îți plac cipsurile, nu uita că varianta corectă în engleză este ”chips” (câteva persoane încearcă să micșoreze masacrul lingvistic scriind ”chipsuri”).

Parlez-vous français?

În secolul al XIX-lea, când reforma educațională abia se ivea în România, toți intelectualii noștri se formau în marile orașe europene: Viena, Berlin, dar mai ales la Paris. Aceasta înseamnă că, între anii 1800 și 1900, nu mai puțin de 10.000 de tineri români studiau drept, filosofie ori medicină în cele mai faimoase universități europene. Consecințele se pot vedea încă, măcar la nivelul limbii. În acea perioadă elitele vorbeau numai limba franceză, în Bucureștiul odată chemat ”micul Paris”. Conform simplei legi a imitației, clasele inferioare (”mahalaua”, cum era numită în acea perioadă) doreau să fie asemenea lor, așa că au început să copieze vocabularul francez și să îl adapteze în același timp la regulile românești de scriere. Rezultatele sunt de tot râsul, în special pentru cunoscătorii de limba franceză: ”șezlong” (chaise-longue), ”vizavi ” (vis-à-vis), ”abajur” (abat-jour), ”șofer” (chauffeur), ”jandarm” (gendarme), și lista ar putea continua.

Bănuiesc că un riguros lingvistic ar putea considera toate aceste exemple drept ”crime de vocabular”, întrucât par să calce în picioare regulile limbii de origine. Discursurile unui anumit Pruteanu de a înlocui ”weekend” și „popcorn” cu echivalentele românești au fost apreciate de către unii dar, să recunoaștem, traducerea mot-à-mot a tuturor acestor cuvinte ar crea un imbroglio total.

În plus, toate aceste împrumuturi între limbi demonstrează că ele sunt vii și în continuă evoluție. Dacă aceste exemple nu te-au convins de creativitatea nației noastre, sper că măcar te-au făcut să zâmbești!

You might also like: